Miorița

Recenzii

Maximum Rock

(https://maximumrock.ro/bucium-miorita-recenzie-de-album/)

Noul album al formației bucureștene Bucium, „Miorița”, este un arc melodic al melancoliei, care are la un capăt tristețea abisală a dorului imposibil de alinat, și la celălalt speranța dulce-amăruie a regăsirii. Între acestea, se desfășoară în toată splendoarea ei, bogăția liricii populare românești.

Bucium reușește acolo unde alte formații pasionate de ideea de „folk-metal” eșuează. Formația nu preia orbește niște doine, pentru a le adăuga apoi layere de chitare distorsionate ca să le facă să sune dur, ci modelează un tip de art-rock sofisticat din lutul încă moale al folclorului nostru.

Din punct de vedere al compoziției, „Miorița” strălucește. Trupa folosește paradoxul ca „figură de stil” muzicală atunci când contrabalansează simplitatea liniei melodice vocale, cerută de inspirația din zona doinelor, cu somptuozitatea orchestrației, a cărei vedetă absolută este instrumentul cu coarde.

Formația împletește sonorități preluate din repertoriul popular cu o chitară modernă, luminoasă, cu niște linii ritmice solide și cu construcții componistice art-rock, obținând ca rezultat un „brand” absolut unic, care depășește barierele genurilor.

Un alt mare talent al muzicienilor este acela că reușesc să aducă în actualitate exprimarea desuetă din lirica populară. Sub puterea muzicii, versurile capătă chip de vrăji sau de incantații, și îl poartă pe ascultător în acel „illo tempore” – timpul mitic – al lui Mircea Eliade.

Bucium are harul de a-l duce pe ascultător într-o altă lume, una care seamănă cu cea a basmului, în care acesta devine protagonistul unei aventuri de început, sau de sfârșit de lume. Muzica de pe „Miorița” desprinde de cotidian și transportă într-un vis desfășurat sub bolțile înstelate și plimbătoare ale unui univers cunoscut din povești.

Dacă adăugăm spiritului pieselor și ilustrațiile realizate pentru fiecare cântec în parte de Radu Damian, obținem o hartă sonoră a misterului, a cărui dezlegare poate fi găsită doar în simboluri. Arborele vieții, balaurul, sabia lui Damocle, arhetipul strămoșului sau cel al unei zeități ambivalente, care deseori pare mai mult demonică decât angelică, biserica sub forma cetății sacre, ursul, păunul, cerbul, luna, discul solar, sunt imagini ce se cer citite în literă criptică. Pentru experiența totală a albumului, recomandăm ascultarea lui cu ilustrațiile în fața ochilor.

„Miorița” este unul dintre cele mai îndrăznețe discuri lansate în ultima vreme. Îți trebuie curaj și ingeniozitate pentru a scoate un material care revalorifică elemente de patrimoiu cultural, fără a cădea în păcatul anacronismului.

Prin fuziunea realizată între vechi și nou, între art-rock și doină, Bucium oferă publicului o bijuterie sonoră unică, cu har de talisman. Aceasta deschide porțile visului și invită ascultătorul pe un tărâm în care orice este posibil.

 

MetalFan.ro

(http://www.metalfan.ro/albume/miori-a-4985.html)

S-ar putea să mă înșel, dar am cumva impresia că al doilea LP de studio Bucium, nu a a avut parte de întreaga atenție pe care ar fi meritat-o. E de exemplu destul de greu să găsești pe net o recenzie în limba română la Miorița. E în general greu să găsești pe net recenzii în limba română la albume metal, dar Miorița nu e metal. Într-un interviu apărut chiar pe Metalfan, Andi Dumitrescu afirma că Bucium nu s-a considerat niciodată o trupă de metal. Îl cred, evident, deși în cazul acesta nu prea înțeleg care e faza cu Voievozii, LP-ul de debut din 2008. Ăla a fost parcă destul de metal. Dacă ar fi fost urmat după doi-trei ani de un altul asemănător, Bucium ar fi acum un nume bine cotat pe scena folk metal autohtonă. Dacă Voievozii ar fi atins în ultimii douăzeci de ani statutul de LP-cult, lumea ar fi așteptat Miorița cu sufletul la gură. Or, nici unul dintre aceste două lucruri nu s-a întâmplat.

Miorița e deci un album care își caută deocamdată publicul. Nu știu să existe nimic asemănător cu „noul” Bucium în muzica românească actuală, dar asta nu înseamnă foarte mult, considerând că Miorița nu conține muzică actuală. Al doilea LP Bucium ar fi putut foarte bine să apară și la sfârșitul anilor șaizeci sau la începutul anilor șaptezeci. Chiar și în România. Mail ales în România. Nu vreau să sugerez că Bucium seamănă cu Phoenix (nu seamănă), dar ideea e cam aceeași: hippie-rock în variantă etnicistă. (Poanta e că Bucium au cântat la un moment dat în deschidere la Bob Dylan.) Epoca hippie a trecut însă demult și degeaba e folk metalul la modă, cei care în acest gen apreciază în primul rând metalul nu se vor da probabil în vânt după Miorița. Nu știu, hipsterii ascultă așa ceva?

Miorița reprezintă un soi de magnum opus pentru Bucium. Albumul e conceptual și are o istorie lungă (cântecele au început să fie compuse prin 1998) și sinuoasă (v. interviul amintit mai sus.) Din punctul acesta de vedere rivalizează într-adevăr cu Chinese Democracy (cum zicea un coleg), dar Miorița reușește să evite unul dintre marile defecte ale aceluia. Departe de a fi o grămadă de piese scrise în diferite perioade și puse apoi cap la cap, LP-ul Bucium este cât se poate de unitar. Cei 19 ani, câți au trecut de la apariția Voievozilor, par să fi fost o perioadă de maturație muzicală și conceptuală a proiectului numit Miorița. 

Dincolo de acest caracter organic, Miorița e un album bogat. Abundent. Un album în care poți să te pierzi. Aș fi zis complex, dar acest termen îl  asociem de obicei cu rockul progresiv. Or, progresiv Miorița în nici un caz nu este. Mai degrabă epic. Atmosfera e importantă aici, nu experimentarea. Lipsesc pe de altă parte aproape complet elementele invocatorii-șamanice ce caracterizează muzica Negură Bunget (și Dordeduh). Lucru cu atât mai surprinzător cu cât Miorița amintește pe alocuri de momentele mai „ambientale” ale formației timișorene. Există pe LP și câteva pasaje metalice, dar din perspectiva întregului rolul lor este aproape nesemnificativ. Ele adaugă cel mult câteva pete de culoare peisajelor muzicale concepute de Bucium.

 

Core&co.fr

(https://www.coreandco.fr/chroniques/bucium-mioria-6746.html)

« Calez confortablement votre tête sur la serviette. Fermez les yeux, respirez profondément et détendez-vous… »

Bienvenue au salon de massage Folk New Age "Bucium et Bien-être" Ça va sentir un peu l’encens et les herbes de montagne, ça va fredonner un peu rocailleux et striduler du violon, mais rien qui empêche vos nerfs de se transformer en un doux ruisseau de sensations apaisées… Car la musique du quintet de Bucarest a été pensée pour adoucir vos songes, soulager le fardeau qui pèse sur votre sternum, et transformer cette apesanteur parahypnique en une douce promenade onirique de par les mélancoliques massifs d’Europe de l’Est.

Miorița est le deuxième album d’un quintet dont le Folk Prog atmosphérique laisse plus de place au chant, aux violons et aux nappes de clavier qu’à la batterie et à la guitare électrique. Car Bucium c’est le moelleux d’un matelas de mousse, la caresse d’un souffle d’air frais et les gazouillis lointains des zoziaux des alpages. Ce sont des morceaux plutôt longs (9:19 pour le morceau titre, 6, 7 et 6 minutes pour les 3 dernières pistes), des tempos indolents, des atmosphères comateuses de pré-sommeil ou de post-réveil. C’est le genre d’album pensé pour figurer sur votre playlist « Apnée sous la couette », entre Wildhoney de Tiamat et Casualties of Cool de Devin « marchand de sable » Townsend. C’est d’ailleurs cette dernière référence à laquelle on pense le plus régulièrement, quand les rideaux de Morphée tombent sur une complainte de violon, ou qu’un nuage apaisant enrobe un doux flutiau et la suave berceuse qu’Andi nous fredonne à l’oreille. Quoique sur « Cântecel de asfințit » et « Sus la cheia raiului » on puisse également penser à un Skyclad assagi. Et quand, sur plusieurs pistes, la voix occupe toute la place et qu’un écho savant donne l’impression de surplomber un vaste paysage, c’est un I Muvrini de l’est qui semble sortir de nos écouteurs.

Bon, il faut quand même reconnaître que quand on carbure habituellement au Swedeath grassouillet, au Nawak qui claque des doigts et au Thrash qui crame de la gomme, s’envoyer Miorița c’est un peu comme visiter sa grand-mère à Saint-Jean-Pied-de-Port. C’est pas qu’on n’aime pas ça de temps en temps, mais à un moment on a envie d’arrêter la partie de Scrabble pour aller se faire un petit tour de VTT dans la montagne, ou un BASE jump depuis le haut d’une falaise. Parce que l’album est quasi exclusivement non Metal, sans angle saillant aucun, à quelques rares exceptions près. Parmi ces dernières, on notera une sympathique parenthèse Dirty Shirtesque à 4:26 sur « Miorița », ainsi qu'une magnifique et majestueuse sortie de léthargie qui démarre peu après la barre des 4 minutes, lors de laquelle on croit assister à un déploiement de force tranquille à la Devin Townsend (encore, eh oui). Au final l'album développe donc un côté puissamment anesthésiant, ce qui n’est pas forcément (pas du tout!!!!!) ce qu’on recherche habituellement dans le Metal.

… En même temps, comme il ne s’agit pas ici de Metal à proprement parler, c’est raccord.

Mais il faut reconnaître que la chose est belle, que certains levers de soleil font frémir, et que quelques-unes des mélodies restent en tête. Sans compter que le packaging est somptueux, l’album étant livré dans un carton au format 45 tours (ou presque) contenant une fiche par morceau, le tout étant illustré avec goût et dans un style collant parfaitement aux ambiances créées. Alors certes, l’écoute de Miorița donne parfois l’impression de regarder une pub pour un yaourt nature au Bifidus actif. Mais si vous êtes clients des Wildhoney et Casualties of Cool cités plus haut, et qu’un petit tour reposant dans les massifs roumains vous tente, vous devriez pouvoir y trouver sans mal votre bonheur…

 

Rock In Spain

(https://www.rockinspain.es/discos/folk-metal/critica-miorita-bucium-del-sello-audiosama-records)

Nos llego una interesante propuesta desde Rumanía, de una banda de rock rumana con influencias folclóricas, ambientales y de metal sinfónico. Se define mediante el uso de dos violines junto con guitarra, bajo, batería, instrumentos tradicionales y voz.

Los materiales discográficos de Bucium vienen con un concepto en donde mezclan las leyendas rumanas y los cuentos de hadas con una música espiritual introspectiva, traída a un estado contemporáneo. Con cada espectáculo y canción, los oyentes pueden recordar la pureza de su infancia, cuando estaban escuchando cuentos de hadas y explorando un universo fantástico.

Las letras y la música son producciones originales, pero todos los materiales Bucium tienen sus raíces en mitos y leyendas locales. No se transmitieron de generación en generación, sino que se compusieron desde cero en línea con el sonido rumano arcaico.

Con esta introducción os podéis hacer una buena idea de lo que propone Bucium, un disco que dicho sea de paso viene precedido de una presentación muy original, en un formato amplio, como de libro, con trece amplias cartas con sus respectivos artes, acordes a la portada y con las letras del álbum en la otra cara. El disco se encuentra en otra de estas cartas en una posición muy original. Sin duda es una de las ediciones que más me han gustado en mucho tiempo y que demuestran su buen ojo y lo cuidado de los detalles que hace esta banda no solo en el apartado musical sino también en la presentación del mismo.

Musicalmente el disco lo componen trece cortes con una duración de poco más de 71 minutos, lo que hace de la muestra una obra amplia y llena de múltiples detalles y pasajes que harán las delicias de los amantes del Rock más melódico y progresivo con amplios pasajes de Folk, siendo este último estilo el más predominante en su propuesta, pero que han sabido compaginar a la perfección con un Rock suave y con carácter. Todo ello es Bucium en estado puro, una banda compuesta por seis integrantes y que nos ofrecen su segundo trabajo tras el >Voievozil< (2008) y el directo >Live in Codrul Ascuns< (2016), ofreciéndonos quizás su disco más maduro y enigmático de su corta trayectoria.

Todos los cortes poseen una textura suave, lenta y armoniosa propias del estilo y que apoyados del Rock han sabido encausar este último con ritmos que acompañan muy bien su idea básica. El hecho de ofrecernos su particular visión de la música Rumana y cantado en su lengua natal le añade una atmósfera más propia, más criolla lo que incrementa las sensaciones durante su largo recorrido.

Folk con grandes aportes de Rock progresivo en un disco lleno de texturas, y muy delicado en emociones e so que nos ofrece esta original banda Rumana, que desde Rock In Spain recomendamos a los amantes de nuevos sonidos y originales propuestas.